Câte ceva despre Euritmie II: Euritmia artistică – începuturi
Oamenii zilelor de azi caută definiții (nu vreau să generalizez, observ o tendință), când definești ceva poți să îi dai un loc să-l pui într-o cutie și să ai o etichetă pentru el. Dar sunt lucruri pe lumea asta care nu pot fi prinse într-o definiție fixă, Euritmia intră deplin în această sferă de lucruri (dacă putem numi o artă, un lucru). Tocmai acesta este motivul pentru care în postarea anterioară legată de Euritmie am căutat să redau mai multe perspective de a privi și de a răspunde, atunci când apare întrebarea, ce este această artă.
Lista posibilelor răspunsuri sau puncte de vedere, este deschisă și poate fi păstrată ca o întrebare deschisă, cel puțin pentru noi euritmiștii este o permanentă preocupare să trăim în întrebarea, ce este arta noastră? Ce este euritmia?
Ca să rămână întrebarea vie, ca ea să ardă în continuare, sunt nevoit să mă întorc la viețuire. Să trăiesc în artă, în starea respectivă. Dacă n-am viețuirea, atunci procesul devine complicat.
Dacă n-am văzut niciodată Ocho Rios È™i cineva îmi povesteÈ™te despre Jamaica pot prin trăirea lui să îmi fac o reprezentare, să îmi conturez un concept. ÃŽnsă,când ajungi în Jamaica(experiență proprie) È™i te izbeÈ™te un val de căldură ca o cortină de teatru căzută peste tine È™i simÈ›i mirosul de sare amestecat cu fumul de iarbă È™i mirodeniile tari cu un limbaj parcă păsăresc, cu cineva care trece cu o tavă cu pahare, cu umbrele colorate pline de cocktailuri strigând în gura mare – COCO LOCOO!, presărat cu ritmuri de raegge È™i cu o vegetaÈ›ie luxuriantă, cu lagune È™i plaje care mai de care mai paradisiace( asta în contextul în care am lua plăcerea ca o trăsătură a paradisului) realizezi că reprezentarea ta, este o palidă umbră È™tearsă, față de realitate.
Același lucru îl pot spune despre încercarea de a prinde într-un concept Euritmia. Asta nu înseamnă că e intutil să vorbim despre ea sau să căutăm cuvintele potrivite care să exprime realitatea ei. Rămâne, ca și în cazul exemplului de mai sus, ca trăirea directă să dezvăluie cât de precisă este descrierea.
În calitate de vlăstar al Euritmiei vreau să dezvolt puțin pe marginea acestei forme de artă. Pornesc procesul acesta cu forma cea mai pură a ei de manifestare, forma artistică.
Dacă muzicianul are muzica ca și artă, poetul are poezia, dansatorul are dansul( care nu trebuie să implice musai muzică), actorul, piesa de teatru( rolul), pictorul, culoarea, sculptorul, materia densă a lumii( piatră, lemn, metal etc), euritmistul ce are?
Dacă vrem să răspundem materialist, palpabil, elementul pe care-l mișcă și pe care îl modelează euritmistul, este aerul.
Plecând de la elementul în sine ajungem la necesitatea unui instrument, iar pentru aer avem un organ È™i un proces vital care este plămânul È™i procesul de respiraÈ›ie. Termenul vechi pentru acest proces este “pneuma“ care pentru greci nu este doar ceva fizic este È™i ceva metafizic, iar în sensul său metafizic sau sacru se traduce ca fiind “spirit“ sau “suflet“, a se vedea Platon, Aristotel, Socrate È™i mulÈ›i alÈ›ii, pentru a avea o imagine a dimensiunii acestei noÈ›iuni (fără a intra adânc într-o dizertaÈ›ie filosofică prin postarea asta, deschid doar apetit la studiu pentru doritori, trag nădejde). Acest fapt ne apropie foarte serios de răspunsul din postarea anterioară – Euritmia este gimnastică sufletească – căci iată chiar substanÈ›a folosită spre modelare este însăși sufletul. Acum poate părea ceva foarte general, să spui suflet, dar parcurgerea unui studiu în Euritmie mijloceÈ™te o foarte concretă experiență cu această noÈ›iune – Suflet (voi dezvolta ulterior în postări viitoare pe marginea subiectului deoarece acesta este amplu È™i cu multe implicaÈ›ii pe alte planuri, de la teologie la filosofie, la medicină, la psihologie etc).
Ajungând aici, trebuie ridicată o altă întrebare la orizont:
Cum se manifestă sufletul în respirație?
Luăm câteva situații (sunt infinite, dar ne limităm la câteva):
- Într-o încăpere, undeva, o femeie este în plin proces de naștere, soțul îi este alături și o mângâie pe frunte iar cea care le este sprijin să întâmpine copilul conduce cu grijă procesul și toate se intensifică treptat, respirație, gemete, încordare, transpirație, încât încăperea parcă devine densă de materie nevăzută și deodată, într-un apogeu de tensiune, țâșnește afară un prunc pe lume. Primele câteva clipe, poți să viețuiești o tăcere din altă lume și apoi dintr-o dată vezi, că odată cu primul inspir, sufletul copilului intră iar odată cu această intrare, auzi și pentru prima dată manifestarea lui pământească, plânsul. Și poți auzi, cântecul plin de lacrimi al mamei pentru pruncul său cum se naște din preaplinul inimii sale. Suflet intrând.
- Cu fiecare bucurie, durere, plâns, dăm apoi glas sufletului nostru și spunem ce trăim. Și facem asta vorbind sau cântând. Suflet trăind.
- De curând, am primit o veste, că un om drag nouă a murit. Și mergând repede acasă la familia îndoliată, am avut posibilitatea să viețuiesc două lucruri deodată:
– lipsa completă a sufletului în cazul celui mort
– revărsarea completă de suflet al celor care îl plângeau
În primul caz este o stare și o senzație de percepție complet tulburătoare, absența. În al doilea caz este de o intensitate și o încărcătură care dacă nu s-ar manifesta în bocet și în plâns probabil ar arde și ar distruge pieptul celor care suferă. Suflet ieșind.
Artele care folosesc respirația și implicit sufletul direct, (Atenționez ca substanțialitate implicată în procesul creator, căci nu este formă de artă care să nu implice sufletul în ea. E de discutat ce se întâmplă cu arta produsă de inteligența artificială aici, dar asta e alt domeniu de discuție.), până la apariția Euritimiei sunt două (evident cu ramurile lor adiacente), actoria prin recitare și declamație și muzica prin cântecul vocal și instrumentul, unde e cazul. Niciuna dintre cele din cele două nu are ca scop revelarea sufletului în sine. Euritmia face asta. Cum?
Omul, când cântă sau vorbește, se folosește de un organ al său, pentru a da viață sunetului,laringele,care este cuprins în organismul său respirator care include diafragmă, plămâni, și toată organizația nazo-bucală implicată în proces. Dintre toate aceste elemente implicate, sunetul vorbit sau cântat este foarte intim legat de laringe, deși, evident dependent și de celelalte. Euritmistul devine un fel de laringe, în întreaga sa constituție, redând cu fidelitate felul cum se mișcă aerul în procesul de modelare al fiecărui sunet din vorbire.
Se poate naște întrebarea:
– Bine, bine, dar aÈ™a È™i calul nechează, câinele latră, pisica miaună, nu e È™i asta tot suflet care se manifestă prin sunet ? Cu ce e diferit ? Căci È™i ele se exprimă pe sine.
Justă întrebarea, sunt suflete care se manifestă și care își manifestă trăirea, dar o fac într-un mod instinctiv, complet dependent de ceea ce provoacă această trăire.
Pe când dorul meu după iubită, mă face să cânt și rostesc zeci de poezii prin care să îl pot exprima. Eu dau glas unei stări interioare care nu mai depinde de instinctul meu, fie el de foame, sete, supraviețuire, plăcere sau durere.Eu sunt conștient de ceea ce viețuiesc, putând să mă manifest sau nu. Dacă cineva mă rănește pot să răspund sau nu. Am un element în plus care face fundamental diferența între mine și animal sau orice altă viețuitoare, eu sunt conștient de mine și eu știu asta.
Eu pot să vorbesc voit și să mă exprim vorbind pe mine sau ceea ce trăiesc. Pot prin cuvânt să creez și ceva ce nu există încă, o poezie, o piesă de teatru, un cântec. Acum am atins punctul care este esențial în desfășurarea acestei expuneri. La temelia acestei forme de artă este Cuvântul.
ÃŽn mai 1908 Rudolf Steiner susÈ›ine un ciclu de conferinÈ›e în Hamburg având ca temă centrală Evanghelia lui Ioan, expunând aspecte legate de prologul acestei evanghelii, îi adresează Margaritei Woloschin întrebarea: “- CredeÈ›i că aÈ›i putea dansa asta?“ făcând referire la prologul evangheliei. Margarita nu înÈ›elege pe deplin întrebarea È™i dă un răspuns care face dovada că nu a fost înÈ›eleasă întrebarea. “ – Cred că se poate dansa orice, dacă omul simte să facă asta.“
Replica lui Rudolf Steiner este
“- Dansul e un ritm de sine stătător, o mișcare, care are centrul său în afara omului. Ritmul dansului vine de la începuturile lumii. Dansul din vremurile noastre este o degenerare a dansurilor misteriale practicate în temple prin care cele mai profunde taine ale lumilor erau cunoscute.“
Dansurile misteriale erau caracteristice fiecărui templu de misterii în parte, pentru Marte zeul războiului,dansurile erau realizate de bărbați care se înflăcărau cu mare curaj și cu plăcerea agresivă a atacului, realizând configurații de mișcare specifice de război. Pentru Afrodita sau Venus dansurile aveau alte calități, erau mișcate de femei cu multă grație și plutitoare pe forme care se desfășurau în cerc. In mod cert muzica fiecărui tip de dansuri era una caracteristică, cu ritmuri foarte precis alese care conduceau și dezvoltau sufletul către sfera respectivului zeu. Aceste ritmuri au fost preluate mai apoi de către poeți și introduse în creația poetică ( iamb, troheu, dactil, anapest samd) și au dus la modelarea specifică a limbii din creația literară. Această Creație era încă strâns legată de aspectul cultic și de sacru și de atunci până astăzi aceste ritmuri străbat întreaga creație și realizază o transformare a limbajului și a vorbirii umane. Cuvântul avea rol central în manifestarea spritualului și nu întâmplător prologul lui Ioan începe cu:
“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era întru început la Dumnezeu.Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.“ ( Ev. Ioan cap1, 1-3)
Despre acest Cuvânt Viu este întrebarea: “Credeți că puteți dansa asta?“
Dar cum să fie dansat acest Cuvânt?
Așa încât ființa sa și legile sale să devină vizibile în mod senzorial. Să pot să văd Cuvântul. Abia 3 ani mai târziu vine din partea Clarei Smits, mama celei care va fi prima euritmistă, Lory-Maier Smits, întrebarea care deschide ușa și începe procesul de dezvoltare a euritmiei.
Vă recomand o carte scoasă de editura Triade, dacă o găsiți pe undeva care este legată de acest început.
Euritmie – o introducere – Magdalene Siegloch. Dacă nu o găsiți scrieți-mi în privat și vă ajut.
Lasă un răspuns
Vrei să te alături discuției?Aici poți contribui!