Descriere
Sufletul nostru se deschide complet atunci când aude povești, iar copilul din noi știe că poveștile sunt, de fapt, adevăr spus cu fantezie.
Născută din taina serii și din nerăbdarea a trei fetițe de a descoperi magia sărbătorilor, această carte este jurnalul de călătorie al unei familii prin cele patruzeci de zile ale Postului Crăciunului. Este un drum de pregătire și așezare interioară pentru primirea celei mai mari minuni: Nașterea Domnului.
Am împletit cu delicatețe lumea reală, de zi cu zi a casei, cu timpul sacru al așteptării și al intrării lui Hristos în lume. Fiecare seară devine un popas de lumină, în care poveștile transformă postul dintr-o simplă rânduială într-o experiență vie, plină de sens, blândețe și bucurie împărtășită.
O carte-călăuză pentru întreaga familie, care ne învață cum să ne transformăm casele în iesle primitoare și inimile în daruri pentru Pruncul Iisus.
Fragmente povești
1. Steaua din fereastră
„ La marginea pădurii, într-o vâlcea, pe o dâlmă măruntă, era clădit bordeiul unui pădurar. În fiecare seară, la fereastra bordeiului, un copil stătea cu lumânarea aprinsă, veghind ca aceasta să nu se stingă. În inima lui mică, mereu purta grija ca nu cumva tatăl său să se rătăcească și, cu sârguință, de cum se lăsa noaptea se îngrijea să aprindă lumânarea și să stea de veghe așteptând să audă pașii tatălui în pragul ușii. Nu era chip să-l urce mamă-sa în pat, mai bine ar fi dormind pe scaun, privind pe fereastră. ”…
2. Cum și-a căpătat bradul strălucirea
„Știm cu toții că toamna frunzele se veștejesc și cad, pădurile se dezbracă de haina lor de vară, colorându-se în fel și chip. Rămân apoi goale și așteaptă înfrigurate plapuma din cer, să le învelească și să le țină de cald. Dar dacă mergi prin pădure, nu-i chip să nu-ți sară în ochi pâlcurile de brazi ce se țin verzi și parcă sclipesc în mijloc de iarnă.
Când Dumnezeu a făcut lumea și toate vietățile, s-a bucurat nespus văzând cum plantele toate se ivesc din surâsul său plin de viață.
Fiecare firișor de iarbă, floare, ori arbore este o fărâmă din zâmbetul luminos al Lui Dumnezeu. De asta plantele nu se supără niciodată când le tai; chiar și atunci se dăruiesc cu totul, ca și un zâmbet cald.
Dintre toate câte s-au făcut, un singur copac era serios și foarte drept.
Lui Dumnezeu îi plăcu serioasa tăcere a bradului și îi făcu acestuia un dar. Să fie strajă în nopțile lungi de iarnă, când toate celelalte plante odihnesc. Îi strânse frunzele pe forma seriozității și le făcu niște ace mici….”
3. Licuriciul înghețat
„Drumul spre Bethleem devenise tot mai apăsător. Maria mergea din ce în ce mai greu și uneori oboseala și greutatea o copleșeau pe Maica Domnului care începea să plângă în taină, pentru sine, fără a spune nimic. Nu dorea să-i facă și mai grea viața sărmanului Iosif care, de la bun început, fu pus la grea încercare cu această logodnă neobișnuită. Îngerul ce le păzea strângea fiecare lacrimă în palmă și le vărsa apoi într-o mică cupă de argint. Ar fi vrut să-i ia Mariei durerea din suflet, dar nu-i era îngăduit, sarcina lui era doar să vegheze bunul drum al lor către cetatea lui David…”
4. Clopotele stelei
„Iosif o ținea strâns de mână pe Maria care, cu ultimele puteri, născu Pruncul cel Sfânt. Îngerul Domnului într-o clipită fu la urechea lui Sidus ce dormea pe prispă și-i șopti câteva vorbe, iar bouleanu se ridică îndată și intră în grajdi unde, așezându-se lângă Maica Sfântă, începu să sufle cu grijă, încălzind pruncul cel sfânt.
Cete de îngeri coborau și se-nchinau în staulul mic din Bethleem. Oriunde era un clopot sau un clopoțel, un înger stătea și-l lovea cântând slavă lui Dumnezeu.
Se făcu așa o lumină în jurul staulului încât Felix ieși afară crezând că a luat foc. Înmărmurit rămase văzând cum cerurile toate erau luminate și cum la grajdiul său îngerii veneau să se închine…”
